Jucătorii naționalei Spaniei, echipă care a câștigat deja Grupa D, se gândesc la "sferturi" unde vor întâlni echipa clasată pe locul 2 în grupa României. Analizând potențialele adversare, ibericii au lăsat să se înțeleagă ca nu subestimează echipa pregătită de Victor Pițurcă.
Iată ce au declarat aceștia:
"Toate posibilele adversare din sferturi sunt tari, dar Spania poate învinge pe oricine. Franța are potențial, la fel Italia, iar România a căpătat multă încredere", a spus fundașul lui Real Madrid, Sergio Ramos.
"Toate trei sunt adversare puternice, dar văzând meciurile lor, cred că Franța ar fi cel mai potrivit adversar", crede portarul de la FC Sevilla, Andres Palop.
Pe aceeași lungime de undă este și fundașul Raul Albiol de la FC Valencia, cel care l-a înlocuit pe accidentatul Puyol în meciul cu Suedia."Toată lumea spune că România e cel mai accesibil adversar în sferturi, dar după ce am văzut meciurile lor cred că a fost superioară Franței și Italiei și e o echipă complicată. Apoi, Franța și Italia se pot trezi oricând"., a declarat acesta.
Atacantul Dani Guiza spune că . "Depinde numai de noi, numele adversarului contează mai puțin. Toți posibilii adversari sunt puternici, până și România a făcut treabă bună".
Nici Xavi Hernandez, mijlocașul Barcelonei nu ne privește de sus și crede că "românii au demonstrat că formează o echipă bună".
În cazul în care se va califica, echipa României poate obține cel mult locul doi în Grupa C și va întâlni în sferturi Spania, câștigătoarea Grupei D..
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER